Quantcast
Channel: Business Cover
Viewing all articles
Browse latest Browse all 33

Moldova nu este încă România. Din păcate, nici România nu este încă SUA

$
0
0

„Ne-au înconjurat rușii” – o propoziție pe care o putem vedea astăzi peste tot pe rețelele de socializare. În ideea că au câștigat alegerile parlamentare sau prezidențiale partidele sau persoanele pro-ruse în Republica Moldova, în Bulgaria, Ungaria și Serbia. Și dacă mai punem și victoria lui Donald Trump din SUA, suntem gata vânduți lui Putin.

Dacă aș fi psiholog cred că ar fi interesant să analizez reacțiile oamenilor față de diferite fobii, ca și imaginația bogată în scenarită și conspirații mondiale împotriva noastră, a românilor. Dar nu sunt, așa că mă mulțumesc să fac câteva observații pe marginea subiectelor de care pomeneam.

În primul rând trebuie menționat că îmi „plac” toleranții liberali sau libertarieni de pe Facebook sau oriunde pe net: acceptă orice opinie atâta timp cât este în linie cu a lor. Dacă este contrară, atunci persoana respectivă este înapoiată, rasistă, xenofobă, orice. Și nu are dreptul la o părere. Se poate observa acest lucru în reacțiile pe care le au „toleranții” față de orice persoană care spune că poate ar trebui să avem un referendum după cum cere Coaliția pentru Familie, pentru că și opinia celor care au semnat contează. Sau în reacția inexistentă față de aberațiile cu fecale ale americanilor supărați că a câștigat Trump alegerile; dacă era invers și susținătorii lui Trump făceau așa ceva cu fotografiile lui Hillary Clinton, i-ar fi linșat (cel puțin virtual).

În al doilea rând, ne uităm la țările din jurul nostru. Și vedem că Bulgaria și Ungaria sunt în NATO și în UE. Și nu dau semne că ar prefera o ieșire din aceste două organizații de dragul Rusiei. Nici cel mai radical Orban sau Radev nu ar putea spune sau crede că țărilor lor le-ar fi mai bine în afara UE și a NATO pentru că au relații bune cu Rusia. Și nici populația celor două țări nu ar accepta o asemenea schimbare, chiar dacă au preferat partide de stânga la alegeri.

Nici măcar Serbia nu este în „pericol” să devină vreun spion rus în coasta noastră de sud-vest. Sârbii sunt un popor mai civilizat decât avem noi impresia și nu cred că au motive să meargă către vreo formă de totalitarism.

De altfel, aici este punctul cel mai important pe care ar trebui să îl avem în vedere, anume capacitatea unei țări în ansamblul ei și a sistemului politico-economic de a absorbi facțiuni și idei extremiste fără a se duce către totalitarism sau dictatură. Inerția unui sistem politic sau economic este foarte mare, drept pentru care este foarte greu de schimbat în câțiva ani. Donald Trump a fost ales de americani (este treaba și sistemul lor de electori cum) și probabil va face anumite schimbări în cei patru sau opt ani cât va fi președinte. Dar nu va transforma SUA într-o dictatură, nu va retrage armatele americane din lume, nu va renunța la comerțul internațional și nici la legăturile politice. Nu, nu va închide baza de la Deveselu și nici nu ne va vinde lui Putin. Are toate motivele să ne păstreze aliați (ca și pe polonezi).

SUA nu va dispărea de pe harta lumii, iar Ungaria și Bulgaria nu ne vor ataca și nici nu se vor transforma în provincii ruse. Sistemul este deja și la noi suficient de puternic încât să nu ne poată trage înapoi foarte mult. Desigur, discutăm despre evoluții economice la nivel macro și micro, despre evoluția nivelului de trai și despre venituri; toate acestea depind în principal de măsurile luate de fiecare țară. Dar haideți să încetăm să ne închipuim că trecem printr-o nouă Ialta sau că PSD ne va arunca în brațele rușilor. Sunt convins că nici Ponta și nici Dragnea sau oricine altcineva nu ne va scoate din UE sau din NATO. Da, avem problemele noastre vechi cu corupția, dar nu ne vom transforma în Belarus anul viitor dacă câștiga PSD alegerile.

După cum spuneam în titlu, România nu este SUA, adică nu suntem atât de vechi și de bine înfipți într-un sistem democratic, dar nu suntem nici Coreea De Nord. Din păcate, Republica Moldova nu a ajuns încă la nivelul nostru, drept pentru care au mai multe „șanse” să devină pro-ruși decât pro-europeni.

Dar să nu uităm că Moldova nu este în UE și nici nu va ajunge prea curând în Uniune. Sistemul lor este mai ușor de destabilizat pentru că este foarte fragil. Iar populația, în special cea rurală și vârstnică, va prefera oricând Rusia și comuniștii; nu cred că ne dăm seama cât de mare este sărăcia la ei și, mai ales, cât de mult au sărăcit în ultimii 20 de ani.

Noi vrem unire cu Republica Moldova? Fereastra noastră de oportunitate pentru unire a fost în anii 1990, când Rusia era în complet haos și oamenii doreau schimbarea. Numai că noi am pierdut acei ani din toate punctele de vedere, iar acum este mult mai greu să îi convingem pe moldoveni că le va fi mai bine cu noi.

Există totuși speranțe și pentru Republica Moldova. Igor Dodon a câștigat alegerile cu 52,29% din voturi, adică diferența față de Maia Sandu a fost de 73.000. Aceasta înseamnă că aproape jumătate dintre moldoveni doresc o orientare europeană (atenție, nu românească), și nu rusă. Și în timp procentul lor va crește pentru că ei sunt tinerii care au văzut și altceva decât comunism.

Una peste alta, ar fi bine să nu ne mai panicăm de fiecare dată când rezultatele nu sunt cele care ne plac. Iar promotorii toleranței și a „minților deschise” ar fi bine să accepte și opiniile care nu le convin.


Viewing all articles
Browse latest Browse all 33

Latest Images